Localizare
Comuna Clinceni este situată în V-SV regiunii Bucureşti -Ilfov, la 15 km de Bucureşti. Regiunea este situată în sudul ţării, în partea centrală a Câmpiei Române, mai precis 440 45′ latitudine nordică şi 250 49 ‘ longitudine estică.
Comuna aparţine administrativ judeţului Ilfov, învecinându-se la nord şi nord-vest cu comuna Domneşti, la est şi sud-est cu oraşul Bragadiru şi la sud cu comuna Cornetu.
Comuna Clinceni are o suprafaţă totală de 2367 ha , suprafaţă aflată în totalitate în intravilan prin Planul Urbanistic General din august 2006.
Cadrul natural
Relieful orizontului local se încadrează în cel de câmpie cu văi largi, ale râurilor Sabar şi Argeş din Câmpia Vlăsiei.
Clima este temperat-continentală, cu veri caniculare şi secetoase şi cu vânturi puternice din est (crivăţul).
Râurile care străbat teritoriul comunei – Argeşul şi Sabarul- formează o luncă largă cu maluri joase. La acestea se adaugă şi lunca râului Ciorogârla.
Vegetaţia este reprezentată de pădurile de şleau de câmpie cu stejar (Quercus robur), salcie, plop, arbuşti.
Vegetaţia cuprinde: pâlcuri de pădure cu specii de cer (Quercus cerris), garniţă (Quercus fraineto), stejarul brumăriu (Quercus pedunculiflora), stejarul pedunculat (Quercus Robur).
În pădurile de foioase subarboretul este reprezentat de gherghinar (Crataegus monogyna, Crataegus pentagyna), lemn câinesc (Ligustrum vulgare), sânger (Cornus sanguinea), măceş (Rosa canina), porumbar (Prunus spinosa).
Vegetaţia ierboasă dezvoltată în poienile pădurilor sau pe suprafeţele necultivate cuprinde: păiuşul (Festuca valesiaca, Festuca pseudogina), negara (Stipa capilata), firuţa cu bulbi (Poa bulbosa), graminee cu rizomi (Bromus inermis, Poa augustifolia, Agropyron repense), peliniţă (Artemisa austriaca), pir (Cynodom dactylon), mohor (Stelaria glauca), trifoi (Trifolium repens, Trifolium pratense).
În lunci şi zăvoie vegetaţia cuprinde: sălcii (Salix alba, Salix fragilis, Salix cinerea , Salix trianduanini), (Alnus glutinosa) şi plopi (Populus alba, Populus nigra, Populus canescens).
Vegetaţia hidrofilă cuprinde: rogozul (Carex acutiformix), papura (Tipha augustifolia, Tipha latifolia), trestia (Pragmites communis), nufăr (Nuphar luteum Nuphar alba), broscariţă (Potamogeton natans), brădiş şi sârmuliţă.
Această vegetaţie hidrofilă formează plauri plutitori cu grosimea de 80-100 cm. Plaurul se întâlneşte pe râul Sabar, Cioragârla şi Argeş.
Vegetaţia ierboasă adăposteşte iepurele (Lepus europaeus) , dihorul (Putorius putorius) , nevăstuică (Mustela nivalis) şi prepeliţe (Coturnix coturnix) .
Vegetaţia de luncă oferă adăpost multor păsări: raţa mare (Anas platyrhyncas), raţa cârâitoare (Anas querquedula), gâsca (Ardea purpurea), lişiţa (Fulica atra) şi vidra (Lutra lutra).
Fauna s-a redus numeric datorită extinderii zonei arabile şi a celei locuite, fiind reprezentată de iepuri, vulpi, căprioare, rozătoare şi păsări. Solurile sunt fertile din clasa molisolurilor, cernoziomuri şi soluri aluvionare de luncă.
Fauna cuprinde o varietate mare de specii: cerbul lopătar, mistreţul (Sus scrofa), căpriorul, lupul, vulpea, veveriţa şi rar pisica sălbatică.
Dintre păsări specifice sunt: fazanul (Phasianmus colchicus), sitarul (Scolopax scolopax), ciocârlia de pădure (Lulula arborea), privighetoarea (Luscinia megarhynchos), şi ciocănitoarea (Dendrocops medius).
În ape se găsesc: bibanul (Perca fluviatilis), crapul (Cyprinus carpio), somnul (Silurus glanis , ştiucă (Esox lucius).
Solurile sunt fertile, din clasa argiluvisoluri; acestea au ca diagnostic orizontul ( B+) îmbogăţit în argilă migrată care formează pelicule cu feţele verticale şi orizontale ale agregatelor structurale.
Argiluvisolurile sunt soluri specifice regiunilor de deal şi podiş şi câmpiiilor piemontane acoperite cu vegetaţie de pădure de foioase.
Solurile brun-roşcate s-au format pe un relief plan de câmpii interfluviale largi, intr-un climat temperat-continental cu temperaturi medii anuale de 10 – 11 °C şi precipitaţii medii cuprinse între 500 şi 650 mm/an; acoperit de o vegetaţie forestieră de stejar, cer, garniţă etc.
În condiţiile prezentate, în solul brun-roşcat are loc un proces de bioacumulare relativ activă, dar orizontul humifer este mai subţire şi mai sărac în humus. Procedele de alterare a mineralelor şi argilizarea sunt intense.
Solurile brun-roşcate sunt soluri forestiere cu fertilitate ridicată pentru pădurile de şleau de câmpie, iar pentru culturile agricole sunt necesare îngrăşăminte organice şi minerale.
În lungul văilor principale s-au format soluri de luncă.